Florin Roman: Mi-a fost transmis să accept impozitare de 50% la pensiile speciale

Florin Roman: Mi-a fost transmis să accept impozitare de 50% la pensiile speciale
Florin Roman spune că i-a fost transmis mesajul că impozitarea pensiilor speciale va fi neconstituțională
„Proiectul care prevedea abrogarea (n.r.: a privilegiilor) poartă semnătura mea. Au fost două proiecte, unul al PNL, unul al USR. Cel al USR a fost respins în februarie 2020. Cel inițiat cu colegii mei a fost atacat la CCR de către Înalta Curte și Avocatul Poporului. La CCR sunt șapte speciali care cumulează pensie-salariu și pensii speciale și au zis „la noi nu se pune”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților PNL și candidat pentru un nou mandat, la „Legile Puterii".
Legat de legea care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor speciale, Florin Roman a completat: „este un amendament al subsemnatului cuprins în acea lege. Este a treia amânare. Mi-a fost transmis voalat, prin intermediari, că acest proiect va fi declarat neconstituțional după 6 decembrie și chiar mi-a fost transmisă o ofertă, printr-un coleg parlamentar, să accept o variantă de impozitare cu 50%, ceea ce nu ar fi o confiscare, din punctul de vedere al celor de la Curte. Să vedeți cum se iau deciziile la Curtea lui Dorneanu, anexă a PSD”.
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe pe 8 decembrie cu privire la legea ce prevede impozitarea pensiilor speciale. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în luna iunie, legea care prevede taxarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei şi cu 10% a celor între 2.001 şi 7.001 lei.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 07:20 - China cere SUA să elimine taxele vamale unilaterale după decizia Curții Supreme
- 06:49 - Ilie Bolojan, discuții decisive cu șefa Comisiei Europene pentru banii din PNRR: sunt în joc 231 milioane de euro
- 19:44 - Daniel Băluță anunță noapte albă pentru echipele din Sectorul 4
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News
_3160d431a9.webp)







_4f88515c25_a3b9209761.webp)


