Scandal la Primăria Capitalei: Opoziția cere intervenția Curții de Conturi după decizia lui Ciucu privind auditul STB și Termoenergetica

Scandal la Primăria Capitalei: Opoziția cere intervenția Curții de Conturi după decizia lui Ciucu privind auditul STB și Termoenergetica
Opoziția din Consiliul General al Capitalei a cerut intervenția Curții de Conturi, după ce administrația condusă de Ciprian Ciucu a decis să meargă pe varianta unui audit extern la STB și Termoenergetica.
Potrivit informațiilor Realitatea PLUS, opoziția a trimis deja o adresă către Curtea de Conturi a României. Demersul vine după ședința de săptămâna trecută a Consiliului General, în care a fost adoptat proiectul privind realizarea unui audit extern la cele două companii.
Scandal uriaș la PMB
Ciprian Ciucu a explicat că își dorește această verificare pentru a afla cum s-a ajuns la datorii atât de mari și cum sunt cheltuiți banii în cadrul STB și Termoenergetica, în condițiile în care o mare parte din subvențiile Primăriei Capitalei ajung către aceste societăți. În timpul ședinței, opoziția a depus un amendament prin care a cerut ca verificările să fie făcute de Curtea de Conturi, nu de o firmă privată. Argumentul adus a fost că Primăria nu ar mai fi fost nevoită să cheltuiască bani în plus și că procedura ar fi putut dura mai puțin decât în cazul unui audit extern.
Amendamentul a fost însă respins, iar proiectul a fost aprobat în forma inițială. Asta înseamnă că Primăria va trebui acum să suporte costurile unui audit extern și să organizeze o licitație pentru a selecta compania care va face verificările.
Citește și:
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 18:17 - Florin Roman: Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de Grindeanu; piromanul NORDIS dă foc României
- 18:12 - Liderul USR: ”Ilie Bolojan nu-și va da demisia niciodată. Este de neînțeles comportamentul social-democraților”
- 17:59 - Țigările electronice, vape-urile și dispozitivele de încălzit tutun ar putea fi interzise în spațiile publice închise. Proiect de lege depus în Parlament
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











