Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ştefan, transportat la spital, după ce a fost lovit de o macara

Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ştefan, transportat la spital, după ce a fost lovit de o macara
Deputatul Ion Ștefan urmează să ajungă, cu un echipaj medical, la Spitalul Clinic de Urgență ”Floreasca” din București
Deputatul PNL Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării în guvernul Orban, a ajuns, miercuri, la secția de urgențe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani, după ce o macara s-a prăbușit peste el. Politicianul s-a ales cu un picior rupt și politraumatisme, potrivit Realitatea de Vrancea.
Ion Ștefan verifica stadiul lucrărilor la o hală de depozitare, la propria sa fabrică de mase plastice, când o macara s-a părbușit și l-a lovit.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, starea fostului ministru este stabilă.
„Din păcate, colegul nostru, Ion Ştefan, a suferit un accident. În acest moment se află la spital, unde i se fac investigaţii amănunţite. Suntem alături de acesta şi de familia sa şi îi urăm multă sănătate şi însănătoşire grabnică”, a declarat, pentru Agerpres, Cătălin Toma.
Deputatul Ion Ștefan urmează să ajungă, cu un echipaj medical, la Spitalul Clinic de Urgență ”Floreasca” din București. După ce a fost supus mai multor investigații medicale, s-a luat decizia transferului la București.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 13:07 - Daniel Băluță, atac direct la Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu: „Rezultatele arată doar DEZASTRU”
- 08:19 - Ilie Bolojan, vizită noctură la PNL București. Premierul refuză demisia și mizează pe continuarea reformelor, în ciuda amenințărilor PSD
- 08:53 - Ministerul Mediului a câștigat în primă instanță procesul privind raportul corpului de control referitor la drumul din pădurea Băneasa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











