Ministrului Apărării Naționale prezent la aniversarea celui mai longeviv senior al Mioveniului

Ministrului Apărării Naționale prezent la aniversarea celui mai longeviv senior al Mioveniului
Ministrul Apărării i-a înmânat personal Emblema de Onoare a Armatei Române
Generalul de Brigadă în Retragere, prof. Constantin Năstase, cel mai longeviv senior al Mioveniului, veteran al celui de-al doilea război mondial și Cetățean de Onoare al orașului Mioveni, a împlinit venerabila 106 ani. Ministrului Apărării Naționale General (r) Nicolae Ciucă, prezent la aniversarea sa.
În semn de apreciere pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității, pentru promovarea identităţii şi unităţii poporului român, administrația locală și Centrul Cultural Mioveni l-au aniversat, pe cel mai cunoscut cetățean al orașului.
Ministrul Apărării i-a înmânat personal Emblema de Onoare a Armatei Române – cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare ale țării, pentru fapte deosebite, care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.
Constantin Năstase s-a născut pe 3 iunie 1915 în Mioveni. Este absolvent al Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung Muscel. A luptat în cel de Al Doilea Război Mondial. A participat la campania din Est de la început, din iunie 1941, și până la întoarcerea în țară, în anul 1944. A luptat ca ofițer al Armatei Române în bătălia pentru Odessa și în confruntarea de la Cotul Donului.
A fost profesor de matematică și fizică, după absolvirea Facultății de Matematică și Fizică a Universității din București.
În 1977, ca titular al catedrei la Școala Racovița, s-a pensionat. A
înființat Muzeul Cula Racovița, care, în prezent poartă numele său.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 12:53 - Anca Alexandrescu acuză Sistemul că vrea să-l elimine pe Călin Georgescu: „Are Poliția de 2-3 ori pe zi la poartă. Este pus sub o presiune inadmisibilă”
- 09:39 - Mircea Abrudean, veste bună despre OCDE: ”Suntem pe ultima sută de metri, undeva în vară, sperăm că vom avea şi decizia politică de aderare
- 09:29 - Ilie Bolojan, discuții decisive cu șefa Comisia Europeană pentru banii din PNRR: sunt în joc 231 milioane de euro
- 09:28 - Ministrul Finanțelor promite vești bune din vară: „Inflația va intra pe un trend de decelerare”. Valoarea pe care o va atinge la finalul anului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

_76bfb69ace.webp)





_f563c667c9.webp)

_c9addbe729.webp)

