Alegeri 2024: 915 secții de votare pentru românii din străinătate

Alegeri 2024: 915 secții de votare pentru românii din străinătate
Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia - 150, Spania - 147, Marea Britanie - 104.
Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia - 150, Spania - 147, Marea Britanie - 104.
Românii care vor să voteze în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie vor avea la dispoziție peste 900 de secții de votare.
Cele mai multe au fost organizate în Italia - 150, a declarat, marți, reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procesele electorale din străinătate, Iulian Ivan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Astfel, cele mai multe secţii de votare sunt în Italia - 150, Spania - 147, Marea Britanie - 104.
Pe de altă parte, în locuri precum Afganistan, Mali, Rusia - Rostov pe Don, Ucraina - Odesa, Sudan, Libia, Coreea de Nord, Venezuela nu au fost organizate secții de votare fie pentru că personalul militar român a fost retras din regiune, fie pentru că misiunea diplomatică a fost închisă sau mutată.
2,5 milioane de buletine de vot, transmise
Până în prezent au fost trimise peste 2,5 milioane de buletine de vot și peste 8.400 de ștampile, a mai declarat Ivan.
Românii aflați în străinătate pot vota la orice secție de votare deschisă prin MAE.
În funcţie de fusul orar, votarea în străinătate pentru europarlamentare va începe pe 8 iunie, 22,00 ora României (primele secţii se vor deschide în Noua Zeelandă) şi se va încheia pe 10 iunie, 8,00 ora României (ultimele secţii se vor închide pe Coasta de Vest a SUA).
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au realizat şi un Ghid destinat alegătorilor care doresc să voteze la secţiile organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European, care este disponibil pe pagina online a MAE.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











