Alin Nica, noul președinte al Consiliului Județean Timiș

Alin Nica, noul președinte al Consiliului Județean Timiș
Liberalul Alin Nica este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş
Liberalul Alin Nica este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Primar al comunei Dudeştii Noi timp de 16 ani, Nica consideră că printre proiectele de care judeţul are nevoie se numără preluarea Aeroportului şi realizarea autostrăzii Timişoara – Moraviţa.
“În primul rând sunt câteva proiecte majore de infrastructură care pot să dezlănțuie potențialul de dezvoltare al județului Timiș. Ne referim aici la stadion, la centura ocolitoare, la sala polivalentă, la autostrada Timișoara – Moravița pentru care trebuie făcut lobby, preluarea aeroportului de la Ministerul Transporturilor și rezolvarea unor probleme de infrastructură județeană care în mediul rural sunt foarte importante. Avem încă trei comune care nu au sistem de alimentare cu apă, încă 45 de comune care nu au canalizare și nu mai vorbesc de alimentare cu gaz pentru că peste două treimi sunt deficitare la acest capitol”, a declarat Alin Nica.
Liberatul timișean și-a exprimat speranța că în următorii patru ani să fie rezolvate cât mai multe dintre aceste probleme.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











