Lucian Bode anunţă noi controale în legătură cu modul de intervenţie al autorităţilor în cazul tragediei de la Oneşti

Lucian Bode anunţă noi controale în legătură cu modul de intervenţie al autorităţilor în cazul tragediei de la Oneşti
Noi controale în cazul dublei crime de la Onești
Ministrul de Interne, Lucian Bode anunţă noi controale în legătură cu modul de intervenţie al autorităţilor în cazul tragediei de la Oneşti, în care doi muncitori au fost uciși, susţinând că nu este "supărare mai mare" pentru un ministru să vadă că cei trimişi salveze viaţa oamenilor nu au reuşit să facă acest lucru.
"Din punctul meu de vedere, astăzi este nevoie, mai mult decât oricând, să vedem la rece care sunt disfuncţionalităţile din sistem şi să luăm măsuri. Cu siguranţă, pe cazul Oneşti, vom mai discuta, cu siguranţă pe ceea ce s-a întâmplat acolo vor fi şi alte anchete. Este în derulare o anchetă penală, dar noi ne vom continua verificările, pentru că raportul prezentat public a vizat cu precădere tragedia de la Oneşti din 1 martie. Noi trebuie să vedem în ansamblu ce s-a întâmplat acolo, cum funcţionează sau dacă erau cunoscute, dacă erau respectate procedurile. Veţi vedea şi alte controale, alte verificări şi concluzii şi măsuri pe subiectul Oneşti", a precizat Bode, citat de Agerpres.
Întrebat dacă cei doi muncitori ar fi putut fi salvaţi, ministrul a răspus: "Eu acest lucru mi l-aş fi dorit. Nu este o supărare mai mare pentru un ministru al Afacerilor Interne să vadă că salvatorii trimişi acolo să salveze viaţa oamenilor, din păcate nu au reuşit acest lucru".
Pe 8 martie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău l-a pus oficial sub acuzare pe Gheorghe Moroşan, autorul dublei crime din municipiul Oneşti. Bărbatul este acuzat de omor calificat. În referatul procurorilor se arată cum s-a pregătit agresorul pentru a-i sechestra pe cei doi muncitori.
Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.
Autorul dublei crime are patru condamnări la activ - în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Citește și Gest TERIBIL în Onești: Doi oameni au fost uciși într-o luare de ostatici!
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











