Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că nu sunt justificate îngrijorările legate de majorarea punctului de pensie în septembrie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că nu sunt justificate îngrijorările legate de majorarea punctului de pensie în septembrie
Pentru pensii, banii sunt prevăzuți
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, joi seara, la Realitatea PLUS, că nu sunt justificate îngrijorările legate de majorarea punctului de pensie în septembrie şi că banii sun prevăzuţi în buget.
Ministrul a infirmat, astfel, temerile că, în actuala rectificare bugetară, nu sunt prevăzuţi bani nici pentru dublarea alocaţiilor, nici pentru creşterea pensiilor.
Vor fi alte rectificări pe aceste teme, actuala se referă la urgenţele financiare ale ţării în timpul pandemiei, a subliniat ministrul.
"Vor fi și alte rectificări bugetare. Pentru pensii, banii sunt prevăzuți. Sunt mai multe rectificări care vor urma, în funcție de evoluția lucrurilor și, ca atare, faptul că s-a luat acum o decizie nu face decât să răspundă unor nevoi imediate. Așa se explică de ce bugetul Ministerului Muncii a primit cea mai mare alocare, pentru că avem, în acest moment, acest obiectiv prioriotar al derulării unor măsuri de sprijin social pentru că trecem printr-o perioadă delicată", a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în emisiunea "Legile puterii".
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:03 - Ultimatul în Coaliție. Claudiu Manda, PSD: „Ne retragem miniştrii din guvern”
- 17:16 - Bolojan nu cedează: i-ar fi spus lui Nicușor Dan că rămâne în funcție - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











