PNL vrea comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare - SURSE. Coaliția, amenințată de un nou scandal

PNL vrea comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare - SURSE. Coaliția, amenințată de un nou scandal
Un nou scandal ar putea izbucni la ușa coaliției. Potrivit unor surse, PNL ar vrea ca alegerile parlamentare și locale să aibă loc în aceeași zi. Idee cu care social-democrații nu sunt de acord. Pe de altă parte, miza comasării celor două scrutinuri este mare. Dacă alegerile parlamentare vor avea loc mai devreme, atunci Klaus Iohannis ar putea să nominalizeze și viitorul premier.

Potrivit unor surse, liberalii susțin că patru tipuri de alegeri în 2024, respectiv europarlamentare, generale, locale, și prezidențiale ar aduce cheltuieli la bugetul de stat.
PSD este însă de părere că această comasare ar fi neconstituțională.
Pe de altă parte, PNL ar vrea ca președintele Klaus Iohannis să fie cel care va nominaliza viitorul premier înainte ca mandatul șefului statului să ajungă la sfârșit în decembrie 2024.
Dacă alegerile generale ar fi mutate în septembrie, Klaus Iohannis ar fi cel care ar nominaliza viitorul premier.
În paralel, liderii PSD se tem că alegătorii s-ar putea încurca în numărul mare de buletine de vot.
Momentan nu este luată o decizie în acest sens. Recent însă, un fost liberal a vorbit despre un compromis între PSD și PNL în ceea ce priveștegruparea alegerilor parlamentare și locale în 2024. Primul care a menționat despre această comasare este chiar Florin Cîțu, fostul lider al PNL.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News