Premierul Slovaciei, Robert Fico, vine vineri în vizită oficială în România, la București și Oradea. Întâlniri cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Premierul Slovaciei, Robert Fico, vine vineri în vizită oficială în România, la București și Oradea. Întâlniri cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Prim-ministrul Republicii Slovace, Robert Fico, va efectua vineri, 27 martie, o vizită oficială în România, care va include opriri la București și Oradea, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Uniunea Democratică a Slovacilor din România (UDSR).
Din delegația guvernamentală slovacă vor face parte ministrul Apărării, Robert Kalinak, și ministrul Culturii, Martina Simkovicova, a precizat sursa citată.
„Vizita are o semnificaţie deosebită, marcând prima prezenţă oficială a unui prim-ministru slovac în comunităţile slovace din România”, se arată în comunicatul semnat de deputatul Merka Adrian-Miroslav, președintele UDSR.
Robert Fico, primit vineri la București de Nicușor Dan și Ilie Bolojan
La București, premierul Robert Fico va fi primit de președintele României, Nicușor Dan, și va avea o întrevedere oficială la Palatul Victoria cu prim-ministrul Ilie Bolojan. De asemenea, membrii delegației slovace vor purta discuții bilaterale cu omologii lor din Guvernul României.
După-amiază, începând cu ora 16:30, premierul slovac și Ilie Bolojan vor fi primiți la Primăria Municipiului Oradea, în Sala „Traian Moșoiu”, unde vor participa la o întâlnire cu reprezentanții comunității slovace din județele Arad, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj și Timiș.
Potrivit UDSR, la eveniment vor lua parte peste 100 de membri ai comunității slovace din România, inclusiv conducerea Uniunii, reprezentanți ai cultelor religioase slovace (romano-catolic și evanghelic luteran), preoți, inspectori școlari, directori ai unităților de învățământ cu predare în limba slovacă, precum și lideri locali ai UDSR și reprezentanți ai administrației publice locale.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











