PROIECTUL DE LEGE PRIVIND VOLUNTARIATUL MILITAR, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR

PROIECTUL DE LEGE PRIVIND VOLUNTARIATUL MILITAR, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR
S-au înregistrat 263 de voturi „pentru”, 11 voturi „contra” şi 13 abţineri
Proiectul privind volutariatul militar a fost adoptat, miercuri, în Camera Deputaților.
S-au înregistrat 263 de voturi „pentru”, 11 voturi „contra” şi 13 abţineri.
Participanții vor urma un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, beneficiind gratuit de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și o soldă lunară. La final, aceștia vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute și vor fi înscriși în rezerva operațională.
În caz de urgență, asediu, mobilizare sau război, rezerviștii pot fi chemați în funcție de nevoile de apărare națională.
Sunt exceptați de la participare personalul religios consacrat (cu excepția preoților militari) și cetățenii care au efectuat serviciul militar în armatele statelor NATO sau UE.
Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:03 - Ultimatul în Coaliție. Claudiu Manda, PSD: „Ne retragem miniştrii din guvern”
- 17:16 - Bolojan nu cedează: i-ar fi spus lui Nicușor Dan că rămâne în funcție - SURSE
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











