Siegfried Mureşan: „Le spun extremiştilor: Mihai Viteazul nu îi poate ajuta în negocierile din Parlamentul European!”

Siegfried Mureşan: „Le spun extremiştilor: Mihai Viteazul nu îi poate ajuta în negocierile din Parlamentul European!”
Europarlamentarul Siegfried Mureşan a criticat decizia celor de la AUR de a folosi imaginile unor personaje istorice în campania electorală.
Europarlamentarul Siegfried Mureşan a criticat decizia celor de la AUR de a folosi imaginile unor personaje istorice în campania electorală.
”Am văzut partidul extremist are afişe electorale cu Mihai Viteazul, cu Ştefan cel Mare, cu Mircea cel Bătrân. Sunt eroii noştri, îi cinstim şi noi, dar le spun extremiştilor un lucru: Mihai Viteazul nu îi poate ajuta în negocierile din Parlamentul European. Este eroul nostru, îl cinstim, dar în Parlamentul European, pentru a obţine lucruri pentru România, trebuie trimişi oameni competenţi, oameni credibili, oameni care să poată obţine sprijinul colegilor din celelalte state pentru România. Dacă mergi în Parlamentul European şi spui «vreau să slăbesc Uniunea Europeană, nu cred în Uniunea Europeană, vreau să vă fac rău tuturor celorlalţi», poţi obţine voturile a trei-patru şoşocei ca tine, dar vei avea garantat împotriva ta minim 650 din cei 700 de europarlamentari fiindcă în Parlamentul European câştigă cei care se bat pentru ţara lor, dar cred în Uniunea Europeană”, a afirmat Siegfried Mureşan duminică, la Baia Mare, unde a participat la lansarea candidaţilor PNL Maramureş pentru alegerile din 9 iunie.
Mureşan mai spune că cei care atacă Uniunea Europeană sunt „izolaţi şi marginalizaţi” în Parlamentul European, ei fiind o minoritate care nu poate obţine nimic pentru cei care îi trimit acolo.
”Vă spun foarte clar: un vot pentru extremişti este un vot pierdut la alegerile europarlamentare din 9 iunie”, a adăugat Siegfried Mureşan. Acesta a precizat că europarlamentarii PNL fac parte din cel mai mare grup politic, PPE şi obţin imediat sprijinul familiei politice atunci când solicită ceva pentru ţară.
Mureşan a mai susţinut că PNL este „cel mai pro-european partid din România” şi „partidul care a obţinut cele mai multe lucruri pentru România pe plan european”.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











