VIDEO. Ce promit liberalii teleormăneni pentru "zona roșie": investiții, drumuri, racordare la gaze naturale

VIDEO. Ce promit liberalii teleormăneni pentru "zona roșie": investiții, drumuri, racordare la gaze naturale
Greul va începe după alegerile din 27 septembrie, pentru că sunt multe lucuri de făcut
Județul Teleorman și-a câștigat tristul renume de "zonă roșie" pentru că edilii și administrațiile PSD n-au luat măsuri pentru dezvoltarea comunităților, susțin liberalii teleormăneni. Exemplu în acest sens sunt orașul Turnu Măgurele și localitațile din împrejurimi, care în lipsa unor investiții și investitori serioși au rămas încremenite în timp.
Mă întreb cum au rezistat oamenii în zona aceasta 4 ani, 8 ani sau chiar 24 de ani. A venit momentul în care putem să eliberam această zonă, n-a fost ușor atâția ani să trăim sub această dictatură pesedistă. Sunt în fața dumneavoastră, vă spun că vom câștiga județul Teleorman pentru prima dată în ultimii 30 de ani, județul va fi condus de o echipă liberală, iar voi, primarii din zona Turnu Măgurele, veți fi eroii, veti fi cei care veți scoate la lumină, din noroi, această zonă subdezvoltată", le-a transmis Eugen Pîrvulescu, candidatul PNL la șefia CJ Teleorman, edililor liberali.
Greul va începe după alegerile din 27 septembrie, pentru că sunt multe lucuri de făcut.
"Vorbim despre ce puteți voi să faceți pentru oameni, să vorbim despre ce poate face Eugen Pîrvulescu pentru Teleorman, despre ce poate face guvernul Orban. O spun tare, să mă audă toată România, cei de la PSD nu au vrut, au ținut oamenii în sărăcie, în izolare. Oamenii au depins de ajutoarele sociale, de primărie, de Consiliul Județean, de orașul Turnu Măgurele, de instituțiile statului, cele care au controlat această zonă," a mai afirmat Pîrvulescu.
Liberalii acuză că zona se confruntă cu mari probleme, în condițiile în care lipsesc gazele naturale în mediul rural, de pildă.
În județul Teleorman trăiesc peste 368 de mii de persoane, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











