Violeta Alexandru: Simt nevoia unei largi consultări cu privire la direcția în care va merge PNL

Violeta Alexandru: Simt nevoia unei largi consultări cu privire la direcția în care va merge PNL
Violeta Alexandru este de părere că liberalii ar trebui să se gândească foarte bine, în perioada următoare, la variantele pe care le au în față
Violeta Alexandru este de părere că liberalii ar trebui să se gândească foarte bine, în perioada următoare, la variantele pe care le au în față, precizând că simte nevoia unei "largi consultări cu privire la direcția în care va merge PNL".
"Din câte știu, noi nu am avut o poziție publică legată de grăbira calendarului consultărilor (președintelui Iohannis cu partidele parlamentare în vederea formării unui nou guvern - n.r.). Este însă adevărat că este nevoie ca ele să aibă loc cât mai repede. Vedem că sunt atâtea crize pe masă (...).
Sunt două opțiuni pentru PNL în momentul de față. Opinia care se conturează după declarațiile din presă și dacă le pui cap la cap, presupui că nu mai lasă loc de colaborare cu USR.
Nu sunt convinsă că membrii PNL ar aprobă o asociere între PNL și PSD. Simt nevoie unei largi consultări cu privire la direcția în care va merge PNL", a afirmat Violeta Alexandru, în cadrul emisiunii "Raport de zi", de la Realitatea PLUS.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











